REVISTA ROMÂNĂ DE STUDII ETNOISTORICE

S-a spus de foarte multe ori că Poporul Român a apărut în istorie, „s-a născut“ creştin. Românii nu păstreaza amintirea unui „evenghelizator“, nu au o dată fixă după care s-ar fi întemeiat ierarhie şi rânduială bisericească şi nu au nici monumente măreţe care să vorbească despre vechimea creştinismului la Nord de Dunăre.

Dar dovada vechimii creştinismului la Români poate fi lesne aflată în altă parte. Această vechime este săpată în inimile oamenilor şi profunda înţelegere a vieţii creştine a fost trecută din generaţie în generaţie din vremi imemoriale. Altcum nu poate fi înţeles modul în care cei mai autentici reprezentanţi ai Poporului Român, ţăranii, „oamenii pământului“, ştiu să întâmpine şi să trăiască sărbătorile creştine. Această profundă înţelepciune duhovnicească este poate mai impresionantã la Naşterea Domnului.

Ţãranii Români nu comemoreazã Naşterea Domnului ci o întâmpină, an după an, ca pe o realitate vie şi o experienţă personală. Ţăranii Români nu spun „Hristos s-a născut“, ei spun „Hristos se naşte“.

Cu un an în urmă, în 1997, am avut bucuria cu totul specială de a întâmpina Naşterea Domnului, pentru prima dată, într-un sat românesc.

Satul Ciuguzel este un sat ardelean mic, aşezat între dealurile „sărace-n dobitoace şi în grânare“ dintre Aiud şi Blaj. Totuşi în acele câteva zile am avut certitudinea că acolo era Vifleemul şi în ceasurile acelea se întrupa Cuvântul Divin. Pentru o vreme eternitatea poposise în Ciuguzel, în liniştea necutremurată a serii de Iarnă, în pâcla de fum şi ceaţă şi în bucuria autentică a tuturor, de la copii la moşnegi. Fără ţăranii din Ciuguzel asta ar fi fost cu neputinţă de simţit.

Ţăranii din Ciuguzel nu aveau lipsă de vorbe multe ca să ştie bine că un asemenea dar fără preţ cum este Naşterea trebuie întâmpinat cu o bucurie, cu o credinţă şi cu simplitate, în cel mai autentic şi bun înţeles al cuvântului, copilarească. Căci copii sunt cei care nu au vreme să se plictisească şi ştiu să umple fiecare clipă cu conştiinţa stării de graţie în care necontenit ne aflăm. La fel ca şi copiii, ţăranii români ştiu că o sărbătoare, pentru a fi simţită deplin, cere o anume „primitivitate“ a sufletului care să facă din firecare un participant serios. Un participant care să primească grav şi cu sinceră credinţă sărbătoarea, fără îndoială, şi care să fie convins că rostul lui, în acel moment, este de a împlini conform tradiţiei, ceremonia la care ia parte.

De această seriozitate duhovnicească sunt capabili ţăranii români şi această atitudine sufletească lipseşte oamenilor moderni deveniţi peste măsură de cinici, sceptici şi fără rost ironici. Ţăranii români sunt cei care ştiu cum s primească Naşterea Domnului şi de aceea sunt şi dăruiţi cu bucuria ei.

Tot în Ciuguzel am văzut ce adâncă este înţelepciunea unităţii dintre turmă şi păstor. Această unitate a făcut cu putinţă colindele româneşti, care şi-au aflat frumuseţea prin participarea multora şi puritatea duhovnicească prin necontenita prezenţă a Pastorului în mijlocul turmei. Crăciunul ţăranilor români este modelul de întâmpinare a Naşterii Pruncului Dumnezeiesc. Să îl urmăm şi vom afla bucurie caldă şi statornică învaluită în mireasma fără egal a colindelor româneşti.

ALEXANDRU NEMOIANU