REVISTA ROMÂNĂ DE STUDII ETNOISTORICE


~Ion Ghinoiu – Pornind de la ” Dragobete” şi Valentine’s day

Asemănarea noastră cu americanii nu-şi are locul ; momentan ei reconstituie  miturile şi toată cultura indienilor după ce i-au exterminat, atât fizic cât şi cultural. Paradoxal, în prezent îşi revendică acea cultură dispărută, anihilată chiar de mâna lor, căci abia acum, rămânând un mare gol, sunt capabili s-o preţuiască. Pe când noi, cei care am creat cultura populară românească, de-a lungul secolelor, încă existăm. . . Şi încă mai avem resurse, încă se mai creează folclor. Cu toate că, de ce să n-o recunoaştem, se adaptează la condiţiile prezentului. Eu rămân optimist, câtă vreme ştiu că rădăcinile noastre încă se păstrează. Chiar simt o revigorare, o revenire la tradiţii în diverse zone ale ţării, ceva logic şi firesc, ca după orice prăbuşire a unui sistem, după care urmează o renaştere… Va fi, totuşi, foarte greu în viitor, gândindu-ne la soluţii de perpetuare a culturii populare. Nu trebuie  să negăm, în totalitate, festivalul acela de pe vremuri,”Cântarea României”, care a avut, şi el, rolul lui

Eu mai văd o soluţie pentru revigorarea sau păstrarea obiceiurilor, prin turismul rural. Deocamdată par să se revigoreze centrele judeţene. E bine că ele mai există, într-o formă sau alta. La un moment dat m-am temut că se vor desfiinţa complet, au fost nişte tentative. . ..Cert este că începe să se mişte ceva. . .Ca exemplu : am fost la nunta unui nepot de-al meu, doctor, chiar aici, în Bucureşti, şi am fost surprins că mai mult s-au dansat jocuri populare româneşti, mai ales sârbe şi hore. Şi era o nuntă de intelectuali. . ..Dar aş reveni, puţin, la chestiunea formelor instituţionalizate. Vă reamintesc că acum învăţământul etnologic îl facem în universităţi, avem catedre, cursuri etc.Si aş merge mai departe : eu cred că prezentarea (şi învăţarea) folclorului trebuie făcută încă din învăţământul preuniversitar, chiar şi prin cursuri opţionale, pe care noi, specialiştii, trebuie să le concepem pentru profesorii din licee. Încă mai există obiceiuri vii, atât la sate, cât şi la oraşe, cum ar fi Dragobetele, despre care s-a spus că ar fi o invenţie. Fals ! În Oltenia de nord, pe care am cercetat-o recent, este încă în vigoare acest obicei, ca tradiţie autohtonă legată de ritmurile naturii ( împerecherea păsărilor, făcutul cuiburilor). Ştiţi cum se spune:”Dragobetele sărută fetele. . .” S-a relansat acest obicei, din Oltenia în toată ţara, poate ca o reacţie la Valentinul occidental. Sunt curios să văd, peste un timp, rezultatul bătăliei dintre cele două sărbători, cea străină şi cea autohtonă …Pe mine m-a fascinat un eveniment recent, cu o pronunţată amprentă românească. De Dragobete, adevărata sărbătoare a dragostei, primarul de la Târgu Jiu a oficiat căsătorii la Poarta Sărutului, dar nu de probă, de 24 de ore, cum se face de Sfântul Valentin, ci pe viaţă, căsătorii adevărate. Ce poate fi mai frumos, pentru nişte tineri, de Dragobete ? Iată ce idee extraordinară, acest primar trebuie felicitat …

Anunțuri