REVISTA ROMÂNĂ DE STUDII ETNOISTORICE

Într-unul din anii trecuţi, în preajma Sfintelor Sărbători ale Crăciunului, vă vorbeam despre Colinde. Analizam acolo originea, conţinutul, forma şi răspândirea colindelor. Ajungeam astfel la concluzia că ele au fost o adevărată Biblie nescrisă a neamului românesc. Toate marile evenimente din istoria mântuirii neamului omenesc menţionate în Biblie sunt reflectate în colinde. Ele s-au răspândit de la o margine la alta a pământului locuit de români, indiferent de graniţele politice vremelnice, contribuind din plin la formarea, cristalizarea, îmbogăţirea şi unitatea limbii române. Poate şi datorită lor, românii din Dobrogea se înţeleg perfect cu cei din Maramureş, cei din Banat cu cei din Basarabia, cei din Oltenia cu cei din Bucovina. Socotim că ar mai fi de adăugat un amănunt privind originea, naşterea colindelor, mai ales că numărul lor este de ordinea sutelor. Se ştie că sute de ani limba oficială în Biserică era cea greacă sau cea slavonă. Oamenii veneau la biserică şi ascultau înmărmuriţi bolboroseala preotului. Era o limbă pe care nici preotul n-o înţelegea de cele mai multe ori. Doar predica preotului şi câteva rugăciuni rostite de preot în româneşte erau singurele momente din slujbă, pe care omul din popor le înţelegea şi le reţinea pentru sine. Preoţii mai inimoşi şi mai conştiincioşi adunau copii din sat în după-amiezele duminicilor şi sărbătorilor şi, în tinda bisericilor, îi învăţau ;ititul. scrisul şi socotitul. Nu numai atât! îi învăţau şi un pic de :eologie. Pentru ca aceste cunoştinţe să fie reţinute, preotul le dădea turnura unor cântece populare, cu care copii erau obişnuiţi. Ei le învăţau repede şi le cântau la şezători şi în diferite împrejurări, dar mai ales în preajama Crăciunului şi în serile acestei Sfinte Sărbători. Am putea spune, aşadar, că acestea erau lecţii de religie. Când mergeau cu colindul, copiii dădeau adevărate examene în faţa satului, comunităţii. Arătau părinţilor şi tuturor celorlalţi că n-au pierdut timpul degeaba în timpul anului la „şcoală“. Dovedeau, în acelaşi timp că pot fi socotiţi deja în rândul tinerilor. Deveneau, prin vestea ce-o transmiteau nişte mici apostoli ai lui Hristos în sânul comunităţii. Puterea de creaţie a poporului fiind foarte mare, multe dintre aceste cântece erau prelucrate, amplificate şi înfrumuseţate de creatorii populari, primind înfăţişarea colindelor de astăzi.

De câte ori s-au apropiat Sfintele Sărbători, românii, indiferent unde i-au dus paşii, simt nevoia mai mult ca oricând, ca pe o cruce, să se reîntoarcă la locurile natale, să fie iar în mijlocul celor dragi ai lor şi, dacă se poate, în anii copilăriei. Această cruce a dorului de casă şi de copilărie nu o poate uşura decât rostirea colindelor. De aici şi datoria noastră sfântă de a le învăţa noi înşine, de a le transmite mai departe, ca pe o comoară sfântă, moştenită din bătrâni.

AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA