REVISTA ROMÂNĂ DE STUDII ETNOISTORICE

„Veniţi la jertfele aduse de cei abia iniţiaţi”

Cele mai vechi cântece ale omenirii, colindele, pe care „zeii le-au ctitorit” (Pindar, Nemeene I, 2), din convingerea că doar „cuvântul trăieşte vreme mai îndelungată decât faptele” (Pindar, Nemeene, IV, 1), s-au numit, pe vremea orgolioşilor ionieni, „peanuri”, cu rădăcină în „imnele Titanilor”, după cum mărturisea Strabon (Geografia, II, XII. 12,13: „Peanul tracilor este numit de eleni imnul Titanilor”).

Pe vremea aceea, „anul se împlinea la răsăritul Pleiadelor” (Polybios), pentru că, odată cu ivirea „gingaşelor fete ale uriaşului Atlas” (Pindar, Nemmene, IV, 1), abia „acum anul sfânt se împlineşte / Şi Horele sărbătoreau pentru masa lui Apollo” (Pindar, Paiane, I, 52): „O, Hore tinere, frumoase şi prinse-n rotitoare dansuri, / Având veşminte-nrourate, gătite cu frumoase flori… / Veniţi la jertfele aduse de cei abia iniţiaţi / Să ne meniţi recolte bune şi favorabile anotimpuri” (Orfeu, Cele trei Hore). Acolo, la masa sărbătorească a Soarelui, în jurul căreia se roteau, în dansuri ameţiloare, Horele, „La masa de unde răii sunt izgoniţi prin blânde daruri, / A răsărit Pean, vindecătorul cu plante, anume ca să-şi arate sănătatea / Cu armonia lui deplină umplând întregul univers” (Proclos din Lycia, Imn către Helios). >>>>

Titlul studiului duce inevitabil la ideea de basm. Ca specie a literaturii populare sau culte, în proză sau în versuri, acesta are rădăcinile în realitatea iminentă, ceea ce confirmă faptul că mitul, are un miez adevărat şi că prin exagerare a realului se trec graniţelele spre imaginar, care va ascunde întotdeauna adevărurile – cele mai îndepărtate, trimiţând de asemenea la un timp etern. Creaţii colective, basmele îşi au originea în zorile existenţei umane, când cunoaşterea indivizilor devine o necessitate – prin urmare primele basme vor fi legate indiscutabil de necesitatea explicării aştrilor – soare, lună stele, a forţelor naturii, a schimbărilor anotimpurilor etc. şi care au dat naştere la manifestări ale omului conştient de neputinţa sa în faţa acestora, ce se vor traduce prin ritualuri, tradiţii, obiceiuri, care să le uşureze viaţa. Devenite puteri dincolo de înţelegerea omenească, acestea sunt apropiate de om, în mod deliberat prin personificări, care ţin, de cele mai multe ori, de altă dimensiune, şi anume de cea celestă materială, cum sunt aştri, ori de lumea spirituală, a forţelor malefice, existente pe pământ sau în adâncimile lui. >>>>

În spaţiul Arian carpatin dintre Nistru, Tisa şi Dunăre, Creştinismul timpuriu-prin Apostolul Andrei- a creat o civilizaţie supremă a României Orientale în secolele IV, V şi VI. „ Prin textele Călugărilor Sciţi, învăţătura Părinţilor Capadocieni şi a Sfinţilor Ierarhi, această civilizaţie influenţează hotărâtor lumea şi epoca noastră”. (prof. Titus Filipaş)Ca o taină ea cuprinde în arcul Carpaţilor un triunghi al spiritualităţii româneşti numit fenomenul Putna – cu un vârf în Ţara de Sus – la nord- Putna Bucovina, cu altul în Ţara Vrancei- la sud-est – Putna Vrancea şi ultimul în Ţara Almăjului- la sud-vest – Putna Almăj, fenomen ce reprezintă „Sfânta Treime” pe pământ românesc, iar unghiurile simbolizează „ochiul lui Isus” în acest spaţiu. Ca şi despre Carpaţi „ despre Putna nu e de trebuinţă a se spune că există pentru că, de fapt, certitudinea că există face parte din însăşi firea lucrurilor”. (prof.dr.Artur Silvestri). Ea este „sediul miraculosului spaţiu simbolic maximal şi aproape o coloană a Cerului”, aşezată acolo „printr-o conjuncţie astrală de Potriviri nenumărate”. (prof.dr.Artur Silvestri). >>>>

Fǎt Frumos şi Ileana Cosânzeana este un este un basm reprezentativ al românilor. Din el copiii invǎţau de mici ce esre frumuseţea si dragostea, puterea si vitejia,prietenia si intrajutorarea,lupta pentru adevar,dreptate , si libertate. Vom afirma in continuare cǎ acest basm care reprezinta virtuţile românilor, vine de la strǎmoşii noştrii Daci, coboarǎ din Hiporboreea si ne aduce unele din tainele Atlantidei.Amintim ca Klement Alexandrinul spunea ca invatatura si credinta dacilora fost adusa de Zamolxis Hperboreanu, iar tablitele dela Sinaia ne spun ca tainele zamolxiene au fost aduse de la Atlanti. Sǎ urmǎm şirul poveştii si vom descoperi una din aceste taine.

Fǎt Frumos , inpreunǎ cu prietenii lui Strâba Lemne si Sfarmǎ Piatrǎ, trǎiau o viaţǎ fericitǎ inpreunǎ cu iubita lui Ileana Cosânzeana si cele doua prietene ale ei, intr-u palat ca-n basme pe o gura de rai. >>>>

Folclorul obiceiurilor de iarnă la români este, după cum credem, prin frumuseţe şi diversitate, cel mai frumos din lume. Şi, dacă ar fi să aşezăm dintru început câteva repere acestui excurs, să nu uităm că „un gânditor tradiţionalist român, în luptă cu unele teorii de hibridare a culturii noastre, A.C. Popovici spune simplu şi cu dreptate: „Viaţa unei naţiuni e cultura ei proprie”¹. Astfel, până a trece la altele, aceste două „jaloane” stau în faţa gestului făcut de Dumitru Gălăţan-Jieţ, când se înscrie în breasla întocmitorilor de carte, mai ales de carte a spiritului şi sufletului românesc.² Este clar că pentru etnologul pus acum în discuţie, naţiunea română începe cu satul Jieţ, parte componentă a oraşului Petrila, din Valea Jiului, sat aşezat la poalele Parângului, în lunca pârâului năvalnic cu acelaşi nume, loc care pentru dânsul e cel mai frumos din lume. De altfel, oare ce alt omagiu mai mare poate aduce un adevărat fiu satului său, tuturor momârlanilor petrileni şi din zonă, dacă nu cel pe care-l realizează cu atâta dăruire Dumitru Gălăţan-Jieţ? >>>>