REVISTA ROMÂNĂ DE STUDII ETNOISTORICE


Alexandru Nemoianu: „Istoria scrisă în noi“
Octombrie 27, 2007, 1:39 am
Filed under: argumente

Istoria romaneasca este presarata de dezastre si neîmpliniri. Dupa standardele lumii si priviti din afara,nu suntem un popor de „castigatori”. Dar,in acelasi timp,oricine se va uita la Romani si la trecutul lor,cu minimala buna credinta,nu va putea sa nu ramana uluit de unitatea lor,”de limba si lege”,de buna lor dispozitie,de echilibrul lor sufletesc
Toate trasaturile,caracteristice si semnificative,romanesti arata ca exista o continuitate colectiva vie a unei intelegeri stravechi a diferentei dintre bine si rau ori,altfel spus, a unui „model existential”, a unei „Traditii” , a unei mosteniri primita si trecuta din generatie in generatie. „Traditia” este un intreg si intre ea si „traditii” exista o diferenta de categorie. Caci „Traditia” nu inseamna osificare si inca mai putin memorizare. „Traditia” este o entitate vie,care trebuie inteleasa si pentru a fi inteleasa trebuie traita. Ea se poate schimba in forma dar ramane mereu aceiasi in duh. In momentele critice,limita, ea se poate strange pana la esenta ,care este indestructibila.Iar in clipele de ragaz se extinde si arata in forme multiple,neasteptate,uluitoare. „Traditia”,”nu cade niciodata”.

Anunțuri
Comentarii închise la Alexandru Nemoianu: „Istoria scrisă în noi“


Alexandru Stănciulescu-Bârda: „Ştefan cel Mare în documente etnoistorice“
Octombrie 27, 2007, 1:29 am
Filed under: studii

Fondul de documente etnoistorice cel mai impresionant la noi se compune din legende, file de cronică şi amintiri păstrate din generaţie în generaţie despre Ştefan cel Mare şi Sfânt. Reînvie astfel o epocă, oameni, fapte şi întâmplări. Dintre toţi eroii bucăţilor de lectură, Ştefan este cel mai bine conturat. Câteva citate ne vor îndreptăţi aceste afirmaţii, urmând ca cititorul nostru să completeze aceste mărturii cu faptele relatate în capitolele cărţii.
Ştefan cel Mare şi Sfânt „nu era mare la statură, ci un om mărunţel, da-i vorbă că era mare-n cap: mare şi la minte şi cu chibzuială; era mare în sfat şi în fapte, cum n-a mai fost altul ca el şi… poate nici nu va mai fi vreodată!” „Deci, era mic la stat, dar era iute amarnic, încât se bătea cu 30 de oameni deodată, fără să se teamă c-ar fi bătut”.

A fost predestinat să fie domn vestit şi să facă fapte bune, după cum şi numele arată, îngerii îl ocroteau încă de mic. A făcut ucenicie pe lângă bătrânii sihaştri. Când era în lupte, „totdeauna de-a dreapta lui era un arhanghel cu o sabie de foc şi piereau vrăjmaşii câte zece paşi înaintea lui Vodă, fără ca cineva să-i fi pălit sau să-i fi puşcat. Vezi că pierea de sabia de foc a arhanghelului”. „Oricine îndrăznea şi se scula asupra lui, el îl învingea şi-l făcea să poarte frică un timp îndelungat, că era omul lui Dumnezeu: smerit, îndurător, cu dreptate şi totdeauna, de câte ori avea să poarte război cu vreun duşman, nu se pornea de acasă până nu însura 24 de flăcăi şi mărita >>>>>continuarea aici

Comentarii închise la Alexandru Stănciulescu-Bârda: „Ştefan cel Mare în documente etnoistorice“


Mihai Andrei Aldea: „Semnificaţia «călătoriei iniţiatice» în basmul românesc – viaţa omului ca iniţiere“
Octombrie 27, 2007, 1:28 am
Filed under: studii

I. Călătoria iniţiatică
Călătoria iniţiatică apare, din perspectiva cercetătorului, ca un domeniu paradoxal nu doar prin sine, cât şi ca poziţie în câmpul culturii. Pe de-o parte, se vorbeşte mult atât despre călătorie şi iniţiere cât şi despre călătoria iniţiatică în sine. Pe de altă parte, studiile propriu-zise asupra călătoriei iniţiatice sunt extem de greu de găsit. Există o serie de cercetări colaterale, atât asupra unor forme de iniţiere cât şi asupra unor aspecte ale riturilor de trecere. Acestea sunt, desigur, utile. Dar sunt încă departe de un aparat critic bine organizat, ca, de pildă, cel oferit pentru basmul fantastic de Propp (şi Claude Brémond) [Propp, 1970:XV şi XXXIII].
Arnold Van Gennep oferă o structură a ritualurilor de iniţiere şi vorbeşte despre rituri de separare ce se aplică şi plecării într-o călătorie sau despre cele de întoarcere [Gennep, 1996: 31, 43, 76, 162, 167]. Acestea toate, deşi pot să fie de folos în analogii şi deducţii, sunt însă paralele cu tema în sine.
În acelaşi timp, Lazăr Şăineanu, în Basmele române, atinge doar în treacăt şi contextual problema călătoriei, fără a o avea tratată în sine. Avem astfel capitolul „Ciclul interzicerilor” [Şăineanu, 1978: 216 ş.u.] ce înşiră o serie de călătorii – a feciorului de vânător, a fiului izgonit, a viteazului ce are un cal năzdrăvan, a tânărului cioban etc. >>>>>Mihai Andrei Aldea>>>>>

Comentarii închise la Mihai Andrei Aldea: „Semnificaţia «călătoriei iniţiatice» în basmul românesc – viaţa omului ca iniţiere“


Pr. Radu Botiş: „Villa Olacallis Gelenczemezeo“
Octombrie 27, 2007, 1:28 am
Filed under: 1, studii

ELEMENTE DE ISTORIE LOCALA
Secvente toponimice referitoare la localitatea Chelinta, judetul Maramures

Satul Chelinta,apartinator actualmente orasului Ulmeni,judetul Maramures,este asezat la deschiderea dinspre vest a Strimtorilor Ticaului(rest de munti calcarosi),acolo unde incepe cea mai frumoasa lunca a Somesului.Situat in partea sud-vestica a districtului Chioar,a apartinut la sfirsitul sec.X si la inceputul secolului urmator voievodatului lui Menumorut.Ca localitate componenta a judetului Solnocul de Mijloc,s-a aflat,pe tot parcursul evului mediu,sub autoritatea principilor Ardealului.

Prima atestare documentara a satului Chelinta este din anul 1423 sub denumirea ,,Villa Olacallis Gelenczemezeo”;asezarea apartinea la acea vreme,familiei Kusaly Iacsy Gheorghe,din cetatea Chioarului.Evolutia toponimica pentru secolele urmatoare este tot de factura maghiara:1462 Kelenchew:1505 Kelenche;1540 Kelenchye;1553 Kelenchee;1569 Kelentze(cea mai apropiata de numele actual,prin traducere din limba maghiara);urmeaza apoi formele romanesti:1733 Telincza si,mai apoi,Tyelincza.Cert este ca,atit pe timpul dominatiei habsburgice asupra Transilvaniei,cit si a dominatiei austro-ungare,localitatea s-a numit Kelencze.Locuitorii sai,tot timpul majoritatea romani,au numit-o T(y)elinta. >>>>>Radu Botiş>

Comentarii închise la Pr. Radu Botiş: „Villa Olacallis Gelenczemezeo“


Analize – Ioan Dan Bălan: Un cuvânt-înainte la o carte despre „Măsuratul oilor“
Octombrie 2, 2007, 7:39 pm
Filed under: studii

Gândul nostru de a scrie cele care trebuiesc despre urmaşii cei adevăraţi ai strămoşilor daci, adică despre locuitorii din Depresiunea numită Valea Jiului şi locuitorii din partea superioară a Văii Streiului, ne-a obligat la o amplă, profundă, prelungă şi perseverentă cercetare, mai întâi în rang folcloric. De ce oare ? Pentru că folclorul, fiind creaţie colectivă, nu reprezintă doar un singur punct de vedere, adică părerea unui singur autor (chiar scrib, copist, cronicar etc.), asta însemnând că adevărul, cel căutat de noi cu responsabilitate şi ardoare, s-a păstrat cât mai in nuce, nealterat, „necorectat” pe ici-colo…
Pe de altă parte, lucrarea noastră a fost încurajată, în timp, şi de câteva afirmaţii descoperite în alte lucrări, cele care confirmă că, în aceste zone, băştinaşii (înfrăţiţi « peste munte », după cum se va v
edea! ) sunt, fără îndoială, urmaşii adevăraţi ai dacilor, lucrări care sunt istorice…
De exemplu, în lucrarea COLONIA ULPIA TRAIANA AUGUSTA DACIA SARMIZEGETUSA, Editura Sport-Turism Bucureşti, 1984, Hadrian Daicoviciu şi Dorin Alicu afirmă : « Alegerea de către împăratul Traian a locului pentru oraşul care-i va purta numele n-a fost întâmplătoare : prin aşezarea sa metropola provinciei se bucura de anumite avantaje strategice şi economice. Munţii Retezat la sud şi Munţii Poiana Ruscă la nord constituiau bariere naturale greu de străbătut pentru eventualii atacatori. Dinspre vest, culoarul Timiş – Bistra era apărat de puternicele castre de la Tibiscum (azi Jupa) şi Voislova, primul situat la o distanţă mai mare, celălalt în imediata apropiere a Sarmizegetusei romane. Spre nord-est, securitatea oraşului era asigurată de castrul de la Micia (azi Veţel), iar dinspre sud-est accesul prin Valea Jiului sau prin pasul Vâlcan era controlat de castrul de la Bumbeşti. În felul acesta, capitala, al cărei territorium se întindea de la Tibiscum la Micia şi poate până la intrarea Jiului în defileu, se putea dezvolta în linişte .»
« Pe de altă parte, o climă stabilă, sănătoasă, ferită de vânturi puternice, de inundaţii sau secetă, cu veri lungi şi ierni bogate în precipitaţii, era propice practicării agriculturii, câmpia şi dealurile dinspre est fiind, fără îndoială, şi în antichitate,
>>>>>Ioan Dan Bălan>>>>>

Comentarii închise la Analize – Ioan Dan Bălan: Un cuvânt-înainte la o carte despre „Măsuratul oilor“