REVISTA ROMÂNĂ DE STUDII ETNOISTORICE


BIBLIOGRAFIE NECESARA – Iosif Colcer: „Legile străvechi“
Iunie 3, 2007, 12:13 pm
Filed under: bibliografie

Cartea domnului Ghoerghe Seitan („Zalmoxis în cântecul bătrânesc“) abordează cu îndrăzneala specifică cercetătorului de talent o temă de mare importanţă. Se referă la patrimoniul nostru spiritual.
Autorul reuşeşte să descifreze, pe măsra unei investigaţii incisive, rosturile creaţii,lor literale transmise în timp, de-a lungul multor generaţii, ca un dar şi ca o datorie.

Pornind de la date reale ajunge cu cercetarea semnificaţiei zeităţii Zalmoxis-Gebeleizis la concluzia că marele popor geto-dac a fost în măsură să sintetizeze experienţe ancestrale şi să ajungă la credinţa monoteismului acceptat astăzi mai peste tot în lume.

După citirea şi recitirea acestei cărţi am convingerea că domnul Gheorghe Seitan ne-a oferit nouă, cititorilor, o scriere de mare valoare. Bazându-se pe informaţii variate şi riguros verificate, autorul recurge la metoda investigării prin similitudini. Caută de pildă, şi găseşte, asemănări între conţinutul cântecului bătrânesc „Toma Dalmoş“ (pe care îl consideră parte a tezaurului de înţelepciune getică) cu Vedele şi Upanişadele hinduse. Are în vedere limbajul şi modul de tratare a temelor filosofice-sensibil apropiate ca mod de exprimare. Aduce multe argumente în pledoaria sa pentru a demonstra
>>>>>Iosif Colcer

Comentarii închise la BIBLIOGRAFIE NECESARA – Iosif Colcer: „Legile străvechi“


Alexandru Nemoianu: „«Model», «realitate» şi «izvoarele proprii»“
Iunie 3, 2007, 12:04 pm
Filed under: Fără categorie

O discuţie despre istoriografie, istorie şi izvoare este foarte utilă. Dar mai înainte de a începe discuţia este foarte util să ne amintim că toate, absolut toate dişciplinele îşi stabilesc ipoteze de lucru, metoda şi mijloace de lucru care se subordonează unui postulat, unei credinţe.

În aceasta înţelegere este, sau ar trebui să fie, înţeles ca istoriografia care slujeşte credinţă în „modelele“ schimbătoare şi de import îşi va numi „izvoare“ sursele care îi folosesc scopul. Vor fi considerate valide surse selectate, autorităţi selectate şi va fi desconsiderat sau direct insultat tot ce nu slujeşte demonstraţiei din capul locului făcute. În mai multe feluri suntem confruntaţi cu un joc ale cărui reguli sunt stabilite de câştigator care, la caz, îşi rezervă dreptul de a schimba regula în mijlocul jocului!

Cei care cred în „modelul existenţial“ românesc, în înţelegerea românească a rostului vieţii, fac o enorma greseală metodologică dacă vor căuta să îsi demonstreze credinţa prin regulile asezate de cei ce cred altminterea. Cei care cred în autenticitatea si identitatea românească trebuie să adreseze alte izvoare si alte metode.

În primul rând trebuie plecat de la realitate.

Realitatea nu este un accident este o consecinţă si consecinţa unui proces foarte îndelungat.

Astfel rămâne un fapt ca neamurile nu se schimbă sau, mai exact, nu îsi schimbă „firea“. (Ca modest exemplu as oferi „cazul“ Românilor-Americani. Aflaţi în cea mai competitivă si necruţătoare societate pe care a cunoscut-o>>>>>Alexandru Nemoianu

Comentarii închise la Alexandru Nemoianu: „«Model», «realitate» şi «izvoarele proprii»“


BIBLIOGRAFIE – ELISABETA BOGĂŢAN : AU EXISTAT „CONFRERIILE CARPATICE“?
Iunie 3, 2007, 12:04 pm
Filed under: bibliografie

1. Confrerii carpatice. Ceata de feciori

Străduindu-se, aşa cum însuşi arată în Argument, să contribuie „la o mai justă şi mai bună înţelegere a specificului nostru cultural, la elucidarea unor probleme legate de obârşia şi continuitatea noastră etnică, la conturarea, cu mai multă pregnanţă, a elementelor ce definesc originalitatea comunităţii tradiţionale româneşti“, Ilie Moise dă în Confrerii carpatice. Ceata de feciori o sinteză puternic închegată şi bogat documentată, care poate „releva caracterul unitar al obiceiului în întreg spaţiul românesc, rolul acestuia în conturarea fiinţei noastre sociale şi spirituale“, aşa cum autorul şi-a propus.

Bun cunoscător al tradiţiilor şi obiceiurilor, al demersurilor etnologice anterioare, Ilie Moise dă o circumscriere perfectă fenomenului, dovedind o fină pătrundere de analist în extragerea semnificaţiilor şi în punctarea motivărilor pentru viaţa socială: „Cu o perioadă activă în preajma sărbătorilor solstiţiale (6 decembrie – 7 ianuarie), când subordonează întreaga viaţă spirituală a localităţii, ceata de feciori îşi prelungeşte, de fapt, activitatea pe anul întreg, având obligaţia menţinerii treze a unui comportament tradiţional şi a bunei înţelegeri între tineri, între feciori şi fetele de măritat, între confrerie şi comunitate, constituindu-se într-o veritabilă instituţie tradiţională românească.“
Meticulozitatea argumentării dă studiului şi valoare istoriografică, autorul aducând în sprijinul afirmaţiilor sale nume notorii: „unul dintre primii>>>>>Elisabeta Bogăţan

Comentarii închise la BIBLIOGRAFIE – ELISABETA BOGĂŢAN : AU EXISTAT „CONFRERIILE CARPATICE“?


ANALIZE ŞI CERCETĂRI – EMIL POENARU: „COLUMNA LUI TRAIAN CA SURSA ETNOISTORICĂ“
Iunie 3, 2007, 12:02 pm
Filed under: studii

Pentru a demonstra exactitatea cu care imaginile Columnei înfăţişează amănuntele de natură etnografică, autorul Kirâly Păli compară modul prezentării reliefurilor monumentului a diverselor categorii de auxiliari ai armatei romane, cu modul în care aceştia sunt descrişi de către diverşi autori din antichitate. Despre modul înfăţişării auxiliarilor germani scrie că: „Datorită măiestriei artistice a sculptorilor şi a minuţiozităţii lor, aceşti germani se pot recunoaşte din prima privire. Îmbrăcămintea lor este identică cu descrierea care le-o face Tacitus, de pe vremea când Traian îşi ocupa tronul. Ei poartă tunici groase de lână pe care le închid la umăr cu o copcă sau cu un spin. Cei bogaţi au îmbrăcămintea mai mulată pe corp. În general, îmbrăcămintea lor este modestă şi atunci când intră în luptă o aruncă, de aceea, aşa cum sunt arătaţi pe Columnă, ei luptă cu bustul gol, dând o impresie înfricoşătoare, mai ales că ei atacau urlând. Majoritatea au scut, ciomag primitiv, dar unii dintre ei au deja şi sabie. Deşi sunt atât de primitiv înarmaţi, ei au mare greutate în tabăra romană, dovadă şi faptul că – aşa cum ilustrează şi basoreliefurile – ei se aşează în faţa tribunei de pe care împăratul îşi ţine cuvântările sau împarte darurile. Este de presupus că printre ei se aflau şi batavii, despre care se ştie că erau cei mai viteji, Tacitus scriind că: „Romanii au respectat titlurile şi drepturile acestor aliaţi, nu i-au încărcat cu dări şi ferindu-i de impozite şi de alte greutăţi îi ţineau numai pentru război, folosindu-i ca ghiulele”. Pe basoreliefurile Columnei se pot recunoaşte în mod cert, după podoabele capilare, suevii, cei care poartă părul dat peste cap, legat în coc, această podoabă deosebindu-i pe oamenii liberi de sclavii lor şi, aşa cum arată Tacitus, aceştia îşi împodobesc cocurile sub ochii adversarilor. Traian s-a folosit foarte bine de ei, fiind ostaşi dârji şi cunoscând tehnica de război romană. Pe basoreliefuri întâlnim mult germanii. Se pare că toate popoarele aliate din Germania liberă au luat parte la lupte” (op.cit., p. 176). >>>>>Emil Poenaru

Comentarii închise la ANALIZE ŞI CERCETĂRI – EMIL POENARU: „COLUMNA LUI TRAIAN CA SURSA ETNOISTORICĂ“


Nicolae Şteiu: „Fără creaţia populară predarea istoriei ar fi mai săracă“
Iunie 3, 2007, 12:01 pm
Filed under: consemnari

Aceasta este o mărturisire de credinţă după mai bine de patru decenii petrecute la catedra de istorie a Liceului „Octavian Goga“.
Considerând că toate creaţiile populare cu conţinut istoric sunt documente de educaţie umanist-creştină, ajuns profesor în anul 1957, mi-am propus să-î conving pe elevi că cel ce nu-şi cunoaşte istoria locurilor natale se aseamănă cu un orfan care nu şi-a cunoscut părinţii. De aceea, m-am străduit să-i determin pe elevi să caute dovezi materiale, documente, creaţii spirituale, pe care să le utilizăm la lecţii şi-n activităţile din afara clasei (cercul de istorie, sesiuni de referate, concursuri şi olimpiade şcolare). De-a lungul anilor am adunat material documentar prin pereegheze, săpături arheologice, drumeţii şi deplasări pentru culegerea de folclor.

M-am convins şi am convins o bună parte din elevi că străbunii noştri au suferit, au luptat şi au murit iar cântecele bătrânilor şi doinele s-au ridicat din inimile lor ca flori de pe morminte, că sătenii au creat în strâns contact cu ambianta geo|prafică înconjurătoare şi în condiţiile social-istorice în care au trăit iar cultura populară este expresia capacităţii creatoare a poporului nostru.

Nu tăinuiesc influenţa pe care au avut-o asupra mea iluştrii dascăli. Ştefan Pascu, David Prodan şi Camil Mureşanu, cooptaţi
>>>>>Nicolae Şteiu

Comentarii închise la Nicolae Şteiu: „Fără creaţia populară predarea istoriei ar fi mai săracă“


Napoleon Săvescu: „Blestemul păsării Phoenix şi tezaurul de la Pietroasa“
Iunie 3, 2007, 12:01 pm
Filed under: studii

Undeva, departe, in inima Europei Centrale, tocmai prin tinuturile unde legendele spun ca „Baba Dochia” (Mama Mare, Cybele ori Doamna Neaga, cum ii mai zic localnicii) obisnuia a calari pe un Leu feroce, avandu-l la dreapta ei pe falnicul Caloian (Attis, fiul lui Calaus), exact in zona unde Arcul Carpatic tinde a se recurba catre miazanoapte, se inalta mandru si enigmatic, Muntele Istrita (din Judetul Buzau), in timp ce pe un mic platou aflat la poalele sale, un ochi atent va descoperi comuna Pietroasele. Din vremuri stravechi aceasta pozitie a Muntelui Istrita, prezentand evident avantaj strategic, avea sa fie folosita drept punct de observatie de catre intreaga populatie Carpato-Dunareana (fie ea Ariana, Pelasgica, Tracica sau Dacica, in speta urmasii aceleiasi natiuni, a poporului botezat „Roman” in modernitate). Reputatul istoric si cercetator in sfera timpurie a devenirii neamului nostru, profesorul Nicolae Densusianu, arata, printre altele, ca, prin anul 1847 inca se mai putea zari pe cel mai inalt si semet pisc al amintitului masiv muntos un soi de val circular avind diametrul de 6,32 m si care purta straniul nume „Sura de Aur”. Totodata, o alta stanca aflata pe acelasi munte prezinta simbolica forma a unui armasar, facandu-i pe localnici a denumi locul „Piscul Calului Alb”. Fie sculptata de maini omenesti ori rezultat al eroziunilor naturale, stanca respectiva este considerata de prof. Densusianu drept un monument votiv consacrat vechii Divinitati supreme Solare, Uraniene. In fapt, cercetand mitologia antica romaneasca, este vorba aici despre o noua dovada a Cultului Zeului Solar trac Gebeleizis sau poate al vreunei si mai vechi Divinitati Vedice. In plus, alte doua stanci prezente pe Muntele Istrita, infruntand veacurile, poarta denumirea de „Piatra Soimului”, si nu departe>>>>>Napoleon Săvescu

Comentarii închise la Napoleon Săvescu: „Blestemul păsării Phoenix şi tezaurul de la Pietroasa“


” Momârlanii şi obiceiurile lor ” – Interviu cu Petre Făgaş
Iunie 3, 2007, 12:00 pm
Filed under: consemnari

– Vom începe cu o primă întrebare, întrebare care cred că ar pune-o orice folclorist interesat de societatea tradiţională a băştinaşilor de aici. Este vorba despre originea unui termen care sare imediat în ochi unui om din afara Văii Jiului, acela de momârlan. Ce înseamnă de fapt momârlan?

– Momârlan este un termen relativ nou. Nu este mai vechi de 1870, deci de o sută şi ceva de ani. El s-a împământenit odată cu începerea explorărilor şi exploatărilor miniere din Vale. Străinii care au venit aici să cerceteze zona din punct de vedere geologic au rămas impresionaţi de populaţia şi limba arhaică din Valea Jiului care era o zonă oarecum izolată de restul civilizaţiei, spre deosebire, să zicem, de zona Haţegului care era o regiune civilizată încă din vremurile vechi. în diploma lui Bela IV, când s-au cedat teritorii ordinului cavalerilor Ioanizi, s-a spus aşa despre Ţara Haţegului: ista terra esepta, adică exceptează Ţara Haţegului. Deci, de atunci din 1240 Ţara Haţegului era deja dezvoltată.

Nu însă şi Valea Jiului unde predominau multe elemente arhaice. Această lume arhaică şi populaţia ei i-a impresionat pe primii exploratori care au zis: «– Aceştia sunt rămăşiţe de daci», asemănând portul momârlanilor cu cel al dacilor de pe columna lui Traian. Dacă ştiţi, este vorba de acei pantaloni strâmţi şi cămaşa până la genunchi, cum poartă şi azi, la sărbători, momârlanii. Atunci ei au zis:«– Aceştia sunt rămăşiţe de daci», dar sigur că ei vorbeau limba oficială care era maghiară iar în maghiară rămăşiţă se zice maradwany. Băştinaşii îi auzeau pe domni vorbind, dar necunoscând limba ei au zis: «– Auzi cum ne spune nouă? Nouă ne zic>>>>>Alin Rus

Comentarii închise la ” Momârlanii şi obiceiurile lor ” – Interviu cu Petre Făgaş