REVISTA ROMÂNĂ DE STUDII ETNOISTORICE


~Nicolae Şteiu: „Fără creaţia populară predarea istoriei ar fi mai săracă“

Fără creaţia populară şi elementele de istorie locală predarea istoriei ar fi mai săracă 

Este o mărturisire de credinţă după mai bine de patru decenii petrecute la catedra de istorie a Liceului „Octavian Goga“.

Considerând că toate creaţiile populare cu conţinut istoric sunt documente de educaţie umanist-creştină, ajuns profesor în anul 1957, mi-am propus să-î conving pe elevi că cel ce nu-şi cunoaşte istoria locurilor natale se aseamănă cu un orfan care nu şi-a cunoscut părinţii. De aceea, m-am străduit să-i determin pe elevi să caute dovezi materiale, documente, creaţii spirituale, pe care să le utilizăm la lecţii şi-n activităţile din afara clasei (cercul de istorie, sesiuni de referate, concursuri şi olimpiade şcolare). De-a lungul anilor am adunat material documentar prin pereegheze, săpături arheologice, drumeţii şi deplasări pentru culegerea de folclor.

M-am convins şi am convins o bună parte din elevi că străbunii noştri au suferit, au luptat şi au murit iar cântecele bătrânilor şi doinele s-au ridicat din inimile lor ca flori de pe morminte, că sătenii au creat în strâns contact cu ambianta geo|prafică înconjurătoare şi în condiţiile social-istorice în care au trăit iar cultura populară este expresia capacităţii creatoare a poporului nostru.

Nu tăinuiesc influenţa pe care au avut-o asupra mea iluştrii dascăli. Ştefan Pascu, David Prodan şi Camil Mureşanu, cooptaţi mai târziu în Academia Română.

Istoria în general şi cea locală în special a ajuns pentru mine spaţiul în care mă simt cel mai bine şi cel mai firesc. Consider că nimic nu mi se pare mai responsabil decât actul profesiunii de dascăl, oferindu-ti prilejul de a purta mereu dialog cu tineretul însetat de cunoaştere şi de adevăr, dar şi posibilitatea de a modela în tiparele care i se oferă şi care trebuie să fie tiparele raţiunii, frumuseţii de caracter şi dragostei faţă de neam şi ţară. In noi trăiesc strămoşii noştri, noi suntem prelungirea lor, aşa cum dorim ca urmaşii să fie prelungirea noastră.

M-a călăuzit credinţa că istoria trebuie predată şi scrisă atrăgător, incrustata cu giuvaerurile creaţiei populare şi a elementelor de istorie locală, fără de care istoria ar fi mai seacă, mai greoaie, iar cărţile să utilizeze un limbaj plăcut şi atrăgător încât să fie eseuri cu o receptare uşoară, respectând însă adevărul. Pornind de la aceste principii am conceput şi realizat 11 cărţi, (unele în colaborare), din care 8 tratează aspecte ale istoriei locale (De sufletul lancului, Mărişel – File de geografie, mior ie şi falelor, Beliy wtfră strâbtmă, Poieni – Spaţiu, istorie şi spiritualitate. Splendoarea Gilăului, Fiidu-Frumuseţe, istorie şi artă populară, Bedeciu – Satul nostru de suflet, Mmiaca, satul de ieri şt de azi care vrea să existe şi mâine).

Prin aceste cărţi am căutat să ofer un mesaj moral şi spiritual desprins din diferitele aspecte ale încrâncenării cu viaţa (poziţia locuitorilor de aici faţă de tumultumul provocat de Horea în 1784, participarea ţăranilor la lupta de rezistenţă naţională în 1848-l849, contribuţia sătenilor voluntari în Batalionul fix „Someş“ la alungarea cotropitorilor hitleristo-horthyşti în anul 1944, revolta anticomunistă de Ia Beliş din 1951.

Poporul a ştiut să ia atitudine faţă de toate încercările de a-l anihila ca neam5 şî-a exprimat necazurile şi sentimentele prin doine, cântece şi balade pe care le-a transmis generaţiilor următoare. Iată câteva exemple:

În Colinda lui Gelu – voievodul martir, cântată şi cu o sută de ani în urmă, îi regretă dispariţia şi-i zic „Dar de când ai adurmit / Potcoavele-or ruginit / Fratele or mucezii /Şi ţara s-o pustiit…“

Creaţia populară Balada Horii, culeasă din satul Poiana Horii ne spune „Fost-o mulţi viteji pe lume / Fost-o mulţi cu mândru nume/ Câţi or fi câţi s-ar afla / Dar ca Horea-l nostru ba…“ poporul văzând în el pe conducătorul ce s-a sacrificat pentru o cauză dreaptă „Şi-aşa-o zâz Horea, o zâs / Când pe roată mi l-o pus /s-a uitat la moţi cu dor/Şi-o zăs: Mor pentru popor“.

Cea mai răsunătoare victorie a moţilor în lupta pentru apărarea cetăţii de piatră a Apusenilor, bătălia de la Fântânele în care s-au distins şi femeile conduse de Peiaghia Rop a fost cântată în mai multe creaţii, una din ele mărturisindu-ne: „Vasvari străbate pân la Fântânele / Cu trei mii de oameni şi cinci tunuri grefe / Dar tribunul Corcheş nu se dă-napoi / Ci-i izbeşte-acolo cu câţiva eroi /Peiaghia Roşu cu zeci de femei /Dă cu mii de pietre şi boci peste ei“ motivând vitejia şi eroismul „Să se-nveţe minte că-n munţi şi în văi / N-au ce să încerce duşmani şi oameni răi / Să bage de samă că şi-n vremuri grele / De gândesc să fure munţii de la moţi / O să aibă parte, ca la Fântânele./ Gropi de patru coţi“.

După încetarea evenimentelor sângeroase poporul deplânge soarta eroului Avram lancu „Pe Coca, spre Caiafele / Mere lancu şi i jele / Jele-i doamne codrului / De oamenii lancului /Şi cui să nu-i fie jele / De zilele noastre grele, / Că un hoţ de împărat: / Ne-a minţit şi ne-a trădat…“.

Românii din Transilvania au protestat pe diverse căi împotriva politicii de maghiarizare dură dusă în anii dualismului austr-ungar (1867-l918). Când în anul 1907 s-au pus în aplicare legile ministrului Apponyi de folosire a limbii maghiare până şi în şcolile confesionale a circulat poezia Limba mea“ prin care se atrăgea atenţia că ori prin câte greutăţi vor trece românii îşi vor păstra limba „…Eu sunt copilă română /Şi am limba mea străbună / De la Traian cel bătrân / Ţinută la maica-n sân / Maica, când m-a legănat / Româneşte mi-a cântat,/ Româneşte mi-a doinit / Până când eu m-am trezit /Şi de-oi trăi zile grele /Nu-mi las limba maicii mele / Căci de m-aş lăsa de ea /Legea sfântă aş călca/ Şi strămoşii din ţărână/ Mi-ar stria: nu eşti română… “,

Şirul exemplelor ar putea continua. Mă opresc la acestea, subliniind că ceea ce le-am vorbit elevilor ori am scris în cărţile mele am dorit să fie mesaj istoric, moral şi spiritual pentru a-i face să iubească pământul din care au răsărit şi colectivitatea în care s-au format

Pasiunea mea a fost, este şi va rămâne istoria locală înfrumuseţată cu nestematele folclorului. Am scris şi voi mai scrie din aceleaşifaonsiderente.

NICOLAE ŞTEIU