REVISTA ROMÂNĂ DE STUDII ETNOISTORICE


~ Pr. Alexandru Stănciulescu-Bârda: „Contribuţii privind dezvoltarea Dreptului la români“ (III)

Legiuitorii. Aşa cum am spus mai sus, legiuitorul suprem este Dumnezeu. Din legile Lui decurg legile omeneşti. Legea Lui  se deosebeşte de legile omeneşti, prin faptul că este veşnică, neschimbătoare, universală şi obligatorie pentru toţi. Legile omeneşti apar şi dispar în timp se adaptează împrejurărilor dintr-o anumită perioadă de timp şi condiţiilor în care se dezvoltă un popor. Ele au aplicabilitate doar la anumite grupuri sociale delimitate geografic, cele mai mari fiind popoarele. Există însă şi legi omeneşti care, sunt respectate de mai multe popoare sau, altfel spus, de toate popoarele civilizate. În proverbe, legiuitorul nu apare distinct, ca fiind o persoană anume. El este, în general învăluit în umbră, în anonimat. Cel mai adesea apare ca legiuitor obştea, poporul şi apoi domnul. Trebuie să observăm, însă, că domnul are puteri limitate şi el figurează mai mult ca organ executiv decât legiuitor.

1. Obştea este o entitate juridică, la care dreptul cutumiar face trimiteri foarte dese. Ea este organ legiuitor, dar şi executiv, deoarece, în virtutea reglementărilor ce le-a  emis, îi judecă şi-i sancţionează pe membrii ei. Obştea a creat în trecutul românesc un adevărat folclor juridic, care, aşa cum spunea André Varagnac este „un drept fără doctrină”19. El izvora din experienţa  îndelungată a obştii respective şi din concluziile înţelepte ale bătrânilor obştii, bazate pe o îndelungată experienţă de viaţă. Unele dintre „legile” sau cutumele respectate de o societate erau moştenite de la generaţiile demult dispărute, ori împrumutate de la alte obşti, societăţi sau chiar popoare cu care acea obşte intrase în contact într-o împrejurare sau alta. Este interesant de observat, că nu găsim nicăieri în paremiologia românească referiri la o lege provenind de la cineva anume, decât doar dacă se menţionează aceasta în mod ironic, peiorativ. Cutumele sunt anonime. Ele au izvorât, fără îndoială, dintr-o necesitate a obştii de a-şi reglementa anumite aspecte juridice, a fost asimilată de membrii obştii, fixată sub formă de ziceri, proverbe sau cântece şi transmisă din om în om şi din generaţie în generaţie, ca venind din bătrâni şi având  putere executorie.

 Legea aceasta, numită cutumă, drept ţărănesc, drept obişnuieşnic sau drept popular, avea la baza sa ideile de dreptate, de omenie, de respect faţă  de Dumnezeu şi de oameni. Legea aceasta era legea pământului sau legea bătrânească şi ea trebuia respectată precum „cuvântul spus de cineva pe patul de moarte. Ea este opera sau emanaţia întregului popor şi tocmai de aceea  trebuia respectată fără crâcnire. Sfatul bătrânilor la nivelul satelor era instituţia formată din totalitatea oamenilor în vârstă şi înţelepţi ai satului sau obştii, care se adunau periodic undeva, într-un punct anume din sat ori din hotarul satului, discutau toate problemele obştii săteşti şi, dacă era cazul stabileau anumite reglementări pe care le socoteau necesare. Pe acestea le aduceau la cunoştinţa tuturor şi, dacă obştea le accepta, ele deveneau lege pentru toţi. Sfatul bătrânilor va avea însă rol important ca organ de judecată sătească. Bătrânul, moşul, avea, în concepţia populară o adevărată aură de sfinţenie. Respectul faţă de bătrâni era atât de mare, încât adesea întâlnim cazuri când însuşi Dumnezeu este identificat cu „Moşul”20. Moşii, bătrânii, strămoşii deveneau întemeietori de sate, hotarnici de moşii, „dătători de legi şi datini”. Cel care nu-şi avea un arbore genealogic nu era respectat de obşte: „Asta nu e omenie, fără moş, fără moşie„. Sfatul  bătrânilor emitea reglementări şi „legi”, care semănau mai mult cu sfaturile părinteşti.

Intra în ordinea firească a concepţiei juridice a românului, că „Legea fiind pentru obşte, de obşte trebuie să se întocmească” (VIII, 294), sau „Legea, voinţa obştei şi folosul ei. Asemenea lege să vânezi” (VIII, 295). Aceasta este legea cea adevărată, care, promulgată fiind de obşte, priveşte folosul întregii obşti: „Lege se înţelege ceea ce priveşte spre folos de  obşte, căci când folosul lipseşte, legea jos se trânteşte” (VIII, 295). „Legile se-nţeleg o tocmire c-o unire, între toţi de obşte, după voinţa tuturor, spre ocrotirea tuturor de obşte şi fiecăruia în parte. Asemenea legi să tocmeşti” (VIII, 295). „Nici o lege fără voia obştei” (VIII, 296). Legile stabilite de obşte devin obligatorii pentru toţi membrii acelei obşti, fără deosebire: „Fiecare în parte şi toţi împreună trebuie să ne supunem la legile ce de  obşte să pun pentru toţi” (VIII, 297).

2. Domnul este atât organ legiuitor, cât şi organ executiv. În cea dintâi postură, proverbele nu-l socotesc a fi cel mai potrivit. „Pravile când se tocmesc după voinţa domnilor, cam urâte ies. Departe de asemenea pravile” (VIII, 297). Legea trebuie să fie mai presus de domn şi acesta trebuie să i se supună legii. „Legea este stăpânul cel mai mare” (VIII, 294). Legile emise de la un singur om pot aduce abuzuri şi tiranii. „Nici mulţi să poruncească, nici iarăşi unul singur, ci legea să cârmuiască pe toţi de obşte ca pe unul singur” (VIII, 296). E adevărat că domnii dau legi şi pravile, dar cele mai bune sunt alcătuite de popor, de obşte, fiindcă acelea privesc interesele şi binele poporului, ale obştii; pe când legile emise de domnie pot să fie subiective, puse în slujba unor interese de castă, de grup social, de clasă socială. Domnii pot fi apreciaţi cel mai bine de către popor, după cum respectă legile: „Urât Domnul acela ce al său folos numai şi numai vânează, urât şi acela ce fără cuvânt orice vrea urmează, dar cu mult mai urât cel ce de lege se depărtează” (VIII, 694). Legea îl ajută pe domn să ţină cumpăna dreaptă, ceea ce atrage respectul şi dragostea poporului faţă de el: „Când domnul se îmbracă cu buna dreptate, norodul se dezbracă de rea nedreptate” (VIII, 695). Domnul ar trebui să fie „ocrotitorul pravilelor” (VIII, 697), ci nu autorul lor. Cât de bun ar fi, „însă singur şi de sieşi nicidecum să nu poruncească, ci pururea împreună cu graiul legii ce să pune” (VIII, 699).

Principiul democratic este vizibil subliniat în mentalitatea populară când se vorbeşte de legi şi de organele legiuitoare. 

ALEXANDRU STĂNCIULESCU-BÂRDA