REVISTA ROMÂNĂ DE STUDII ETNOISTORICE


~ Pr. Alexandru Stănciulescu-Bârda: „Contribuţii privind dezvoltarea Dreptului la români“ (II)

Legea. Legea vine de  la Dumnezeu, apoi de la oameni. Cea de la Dumnezeu este cuprinsă în „tablele lui Moise” (VII, 44) şi trebuie să rămână nestrămutată. La fel şi celelalte legi cuprinse în Sfânta Scriptură: „Scriptura şi Sfânta Lege/D-andoaselea n-o înţelege” (VII, 149), adică nu trebuie  s-o răstălmăceşti, s-o înţelegi în spiritul, ci nu în litera ei. Legea vine însă şi de la domni. Aceasta poate fi schimbată atât de domni, cât şi de  popor, când n-o mai  poate  suporta: „Nevoia schimbă legea” (V, 380) şi „lipsa o frânge” (V, 391). Legile emise de domni sunt adunate în pravile, care se deosebesc unele de altele: „orice pravilă cu deosebirea  ei” (V, 513). Tocmai de aceea „unde sunt multe pravile acolo este mai multă nedreptate” (V, 513). Pravila este ca sabia. O folosesc cei puternici ca să-şi cucerească privilegiile (IX, 81). Ea este „ca pânza de păianjen, tăunul o sparge, iar musca să prinde de mâini şi de picioare” (IX, 81). Legea ar trebui să fie pavăza celui drept, a celui slab, a celor care o păzesc. În astfel de cazuri ea ar trebui „de greşeli să te izbăvească, ca doctorul de  boale” (IX, 81). Din păcate, nu este aşa în cele mai multe cazuri. Ea devine ca o pânză de corabie, pe care corăbierii când o strâng când o întind (IX, 81), ca o mănuşă de oală, pe care olarul o pune în ce parte a vasului vrea (IX, 81), ori „ca o piele, pe care fiecare o întinde cum vrea” (VIII, 291). Legea are rostul nu numai de a reglementa relaţiile dintre oameni, ci şi de a aduce mai mult bine în lume şi a îndepărta pe oameni de greşeli şi de păcate (VIII, 291). Ea ar trebui să fie „frâul răutăţilor”(VIII, 291), să te facă „blând şi îndurat la omenire” (VIII, 291). Legea ar trebui să se bazeze pe Sfânta Scriptură, pe cuvântul lui Dumnezeu: „Pe Domnul să-L iubeşti şi pe vecinul  tău ca pe tine însuţi” (VIII, 291). Legea trebuie să fie imparţială: „Acea lege se-nţelege mai dreaptă şi mai sfântă, ce nu face deosebire unuia de altul” (VIII, 291). Chiar şi Domnul  trebuie să se supună legii, fiindcă legea „e şi pentru vlădică şi pentru opincă” (VIII, 292). Copilul de mic trebuie crescut în spiritul legilor, astfel că la maturitate să se poată supune legilor fără greutate, ci din obişnuinţă, legile diferă de la o ţară la alta, dar oamenii trebuie să se supună legilor ţării în care se află (VIII, 292). Chiar cel ce dă legea trebuie să i se supună acesteia, pentru a  nu fi numit „om fărădelege”(VIII, 292).

Când legea se aplică fără părtinire, indiferent de starea socială şi de funcţii sau alte considerente, „acolo norodul foarte mult sporeşte, iar dimpotrivă, unde de cei mari ea se stăpâneşte, acolo norodul curând se risipeşte„(VIII, 292). Ne amintim, ce însemna  plecarea în bejenie a unor locuitori sau chiar a unor sate întregi, pentru a scăpa de abuzurile şi nedreptatea de pe o moşie boierească sau chiar dintr-o ţară. Când legea  se respectă de toţi, atunci avem pace socială; când nu e respectată de toţi, atunci avem acolo „vrajbă mare” în popor. Când legea nu e respectată, atunci „jafuriie, chinurile, năpăstuirile şi nedreptăţile se înmulţesc ca nisipul mării” (VIII, 292). Legile şi pravilele sunt respectate, dacă oamenii au educaţia necesară, dacă au ruşine şi cuget nepătat. Legea este asemenea doctoriilor. Ea vindecă şi însănătoşeşte sufletul, pe când doctoriile însănătoşesc trupul. Lipsa pravilelor şi a doctorilor este semn rău şi de acolo oricine e bine să se depărteze cât mai curând (VIII, 292). Legea trebuie să fie ca un reazim, un sprijin pentru om şi spre ea ar trebui acesta să ceară întotdeauna cel dintâi ajutor (VIII, 292). Legea modelează voinţa şi comportamentul uman: „Ca legea să se păzească, de la oricine să lipsească acel nelegiuit „aşa voi eu” sau cu „aşa voi eu” pravilă şi lege nicicum nu se alege” (VIII, 293).

Supunerea faţă de lege este obligatorie şi necesară: „Ca fără grijă să petreci, la pravili să te supui, tocmai ca un rob„; „Ca să n-ai frică să te lege, urmează după lege„. Există un proverb interesant în paremiologia românească: „Când vei ajunge la o desăvârşită cunoştinţă, la o dreaptă judecată şi la o bună cugetare a minţii tale, nu mai ai trebuinţă de nici o pravilă şi lege” (VIII, 293). Aceasta vrea să spună că legile şi pravilele izvorăsc din legea firească, legea naturală pe care o avem fiecare înscrisă în conştiinţa noastră încă de la venirea pe lume. Atunci când vom urma cu toţii preceptele conştiinţei noastre morale. Legea are rolul de a uni oamenii dintr-o comunitate şi de a-i apăra de multe rele. Ea trebuie să fie exprimată în cât mai puţine cuvinte, clar, pe înţelesul tuturor (VIII, 294). Ea este „plină de noduri; cine ştie să le dezlege, acela ştie lege” (VIII, 294). Ea ar trebui  să fie adevăratul domnitor într-o societate şi împlinirea ei ar  trebui să atragă dragostea poporului (VIII, 294). O remarcă foarte interesantă întâlnim în proverbul „Legea fiind pentru obşte, de obşte trebuie să se întocmească” (VIII, 294). Aceasta ne duce cu gândul în primul rând la vremea obştilor săteşti, când obştea hotăra asupra a ceea ce trebuia respectat de către toţi, dar are trimiteri clare şi la vremea parlamentarismului modern, când legile izvorăsc, sunt discutate şi hotărâte de către reprezentanţii poporului, de către aleşii societăţii. Dragostea, adevărul şi dreptatea sunt obiectivele majore ale oricărei legi  înţelepte (VIII, 294).

Legea are un caracter prezumtiv, prevenind din vreme răul ce ar putea să se întâmple (VIII, 295). Cel ce păzeşte legea nu are de ce se teme de stăpânire şi nici de  oameni. Legile care contravin legii firii, legii naturale „nu sunt legi” (VIII, 295). Cel ce vrea cu adevărat să le respecte, să aibă în vedere, în primul rând, legea lui Dumnezeu, legea care cinsteşte şi împlineşte voia lui Dumnezeu. Toate celelalte legi omeneşti, ar trebui să decurgă ca o necesitate din aceasta (VIII, 295). Legea n-ar trebui să aibă numai caracter punitiv şi restrictiv; ea ar trebui să fie astfel concepută, încât să şi răsplătească faptele bune, fiindcă în felul acesta ar fi mult măi respectată şi  iubită (VIII, 295). Într-o societate nu sunt necesare multe legi, căci acestea mai mult încurcă pe oameni, fiindcă nu sunt cunoscute de ei; legile trebuie să fie cât mai puţine şi mai clare, să fie ştiute şi respectate de toţi, fără deosebire. Găsim în proverbe şi ideea separării puterilor în stat: „Legiuitorul să legiuiască, domnul să poruncească, după legile ce s-au tocmit şi poporul să se supuie legilor ce s-au pus” (VIII, 296). Când legea este bună şi de toţi acceptată, omul ajunge la concluzia firească: „Mai bine moarte decât împotriva legii” (VIII, 296). Chiar dacă cineva ar suferi sancţiuni grave, precum tăierea unui organ pentru nerespeeterea legii, să socotească aceasta ca un bine pentru el şi pentru societate: „Mâna ce pravila o taie, nu simte nici o durere” (VIII, 296). Nu pedeapsa fizică pentru nerespectarea legii este cea mai grea şi dureroasă, ci oprobiul public, ruşinea şi dispreţul de care ai parte (VIII, 296).

Cu puterea lui de sinteză, autorul proverbului cuprinde într-o frază esenţa legii penale şi a celei civile: „Pravila cea mai  bună (este aceea) ce păzeşte cinstea, viaţa şi ceea ce cu munca sa omul dobândeşte. Asemenea pravili să întocmeşti” (VIII, 296). Omul înţelept şi cu frică de Dumnezeu nici nu are nevoie de legi şi de pravile, fiindcă prevederile acestora le are în propria sa fire. „Cine legile păzeşte, nici de Domnul frică n-are” (VIII, 297). Bunul simţ românesc şi înţelepciunea, bătrânească îndeamnă „Dacă omul s-ar mulţumi pe ceea ce este şi n-ar cere să fie mai presus de ceea ce este; dacă omul ar judeca întâi pe el, apoi pe ceilalţi întocmai ca pe el, dacă felurimi de închipuiri spre a înşela pe cei întunecaţi (neînvăţaţi -n.n.), dacă tot omul, în sfârşit, un cuget ar avea, nici o trebuinţă n-am mai avea de nici o pravilă şi lege„(VIII, 298).

Dintre toate temele abordate de către paremiologia românească apreciem că numai cea privitoare la om are dedicate mai multe  proverbe şi zicători decât cea privitoare la lege. Mai sus am spicuit doar câteva şi am încercat să surprindem spiritul în care sunt înţelese legile într-o societate. 

ALEXANDRU STĂNCIULESCU-BÂRDA

Anunțuri