REVISTA ROMÂNĂ DE STUDII ETNOISTORICE

~Ioan Dan Bălan: „Sânzienele“

Considerată cea mai frumoasă dintre sărbătorile care se ţin în timpul verii, sărbătoarea de Sânziene se ţine pe data de 24 în luna cireşarului, iunie, adică de ziua naşterii Sf. Ioan Botezătorul

Bogată în simboluri creştine şi general-mitice, unele de rang apotropaic, (de ferire a fetelor de rele, şi nu numai!) această sărbătoare este legată de două culte prin care viaţa noastră oricum este jalonată. Primul este cultul fecundităţii şi al doilea este cel al recoltei, tot ca împlinire, dar a vegetaţiei.

Hai la Sânziene, măi,

haideţi fete şi flăcăi

să facem din flori cunună

care-mbună mândra Lună,

în roţi galbene şi-n floare

să zâmbească mândrul Soare!…

Aproape nevinovate, pe de o parte, fetele adună din locuri ştiute doar de ele flori galbene de Sânziene, pe care le amestecă, în cununiţe, cu ierburi de leac şi descântec. Aceste cununiţe, în formă de cerc, sunt duse la biserică pentru a fi sfinţite, ca fetele să fie ferite de zânele şi duhurile rele.

Cununile, de regulă, se aruncă pe casă şi dacă se opresc acolo, e semn de nuntă la acea gospodărie… nu-i aşa? Că Sânzienele sunt zâne bune!

Flăcăii fac cununiţe în formă de cruce, tot din flori de sânziene, în amestec cu alte plante. Uneori, fetele şi băieţii aruncă în ocolul vitelor coroniţele, ştiind că, dacă o coroniţă se opreşte pe cornul unei vite tinere, ursitul (ursita) îi va fi tânăr ( tânără), iar dacă nu, ursitul (ursita) îi va fi vârstnic (vârstnică). În anumite zone ale ţării există incantaţii care însoţesc aceste gesturi, prin care Sânziana, zâna cea bună a fetelor ajunse la măritiş, este rugată să ajute:

Sânziană, mândră floare

ce ai tată mândrul Soare

şi pe Lună, mândră mumă,

alege şi-a mea cunună,

pune-o pe coama de casă

să fiu faină, sănătoasă,

pune-o-n corn de tăuraş

El să vină din imaş,

sau pe corn întors spre frunte,

Mândrul să-mi vină din munte!…

În anumite momente ale istoriei, când flăcăii erau plecaţi la oaste, în războaie, în jurul stânelor unde se desfăşura păşunatul (de obşte), vara, fetele rosteau  aceste incantaţii adunându-se în cerc, noaptea de 23 spre 24, în luna cireşarului, iar cele rostite erau în directă legătură cu numele celui aşteptat să se întoarcă acasă, întâi şi-ntâi cu sănătate bună de la Dumnezeu, cel aflat în toţi şi-n toate, în gândurile tuturora.

Pe de altă parte, mereu cu gândul la fata aleasă, băieţii făceau la fel cu cununiţele în formă de cruce, invocând ajutorul Sânzienelor şi al  Celui de Sus pentru gândurile lor curate, frumoase şi sănătoase:

Câte gânduri mi se-adună

toate-s prinse în cunună

galbenă, mirositoare;

flori de lună şi de soare,

flori cu gând de cununie

zâna bună să ne fie,

astăzi, ele să rostească

până-n toamnă să nuntească!…

Şi, tot aşa, lăsându-ne prinşi de frumuseţea mirabilă a acestei datini autohtone, e bine să vedem, astăzi, cum fetele poartă flori de sânziene în păr, în cosiţe sau la sân, iar flăcăii să le poarte la clop sau la pălărie, iar când vine seara şi sărbătoarea se apropie de sfârşit, să aşeze florile Sânzienelor la porţi, la ferestre, pe case, pe şuri şi pe ocoale, chiar pe straturile de legume sau pe holde, având încredere că ele vor ocroti, cu ajutorul Celui de Sus, casa şi gospodăria, că vor aduce oamenilor noroc şi sănătate bună, belşug şi   Doamne-Ajută la toate.

Este ceea ce facem şi noi, astăzi, desfăşurând în faţa Dv. o sărbătoare intrată, împreună cu destinul poporului român, în aleasa instituţie a Nedeii, astăzi Nedeia Sânzienelor, în staţiunea STRAJA, cabana MONTANA, LUPENI.

Să fie în ceas luminos şi gând bun!

IOAN DAN BĂLAN

Lasă un comentariu so far
Lasă un comentariu