REVISTA ROMÂNĂ DE STUDII ETNOISTORICE


~Gheorghe Şeitan: „Basarabia înainte de Homer“

În vremuri foarte îndepărtate a existat în Dacia un centru de comandă universal, condus de către un rege al regilor, amănunt care astăzi nu se mai ştie, dar care poate fi probat arheologic prin existenţa cerbului Sarabha precum şi prin legendele getice, eline şi hinduse cu privire la capturarea unui Sarabha din traditiile orale şi scrise (1).

De existenţa acestui Rege al Lumii, rege si zeu în acelaşi timp se leagă numele de Basarabă ca denumire a unei caste conducatoare din care se recrutau regii si preoţii şi denumirea de Basarabia ca topos mitic getic, despre care vom vorbi în cele ce urmează.

În Basarabia de astăzi, la nici 3oo km depărtare de  Agighiol – România, unde s-a descoperit celebrul tezaur getic datând din sec. 4 î.H., cel decorat cu cerbul Sarabha, se află mânăstirea creştin-ortodoxă  Căpriana, a cărei  legendă de întemeiere pune întâmplările pe seama voevodului Ştefan cel Mare.

Se spune ca, odată, voevodul Moldovei, întorcându-se dintr-o bătălie,în drum către cetatea de scaun, a făcut popas în codrii Lapuşnei.La un moment dat, pe când se odihneau, cu toţii,oşteni şi domn, au văzut cum o căprioară urmărită de o haită de lupi,a năvălit în tabăra voevodală şi s-a aşezat în mijloc, căutând scăpare de fiarele ce o vânau.Ştefan cel Mare a luat întâmplarea respectivă drept un semn divin şi a zidit pe locul de oprire a căprioarei o mânastire cu numele de Căpriana, în amintirea animalului ceresc.

Însă, după cum arată mitropolitul Nestor Vornicescu (2) documentele istorice atestă existenţa încă de la 1359 a unei mânăstiri în codrii Lăpuşnei,ceea ce dovedeşte că nu Ştefan cel Mare este ctitorul Căprianei,mănastirea fiind mult mai veche.Căpriana cea veche s-ar fi aflat,aşa cum spun aceleaşi documente,la izvoarele râului Vâşnevăţ, iar acest amănunt dau alte indicii cu privire la vechimea antică, precreştină a unei astfel de zidiri cu caracter religios.

În primul rând situarea la izvoare constituie locul cu predilectie al templelor consacrate divinităţilor stăpâne peste ape,iar în al doilea rând,numele de Vâşnevăţ este identic ca formă şi conţinut cu sanscritul  ,,vaişnava ‘, adică consacrat lui Vishnu.

Pentru noi este semnificativă această asociere între un templu de la izvoarele unei ape curgătoare, Vishnu  şi simbolul curgerii pe care îl îmbracă căprioara  întrucât sunt       motive să credem că mânăstirea Căpriana continuă de fapt un templu getic, unul dintre acele locuri sfinte de închinare şi rugăciune, despre care Iordanes a scris în cartea sa numită Getica .

Nu Ştefan cel Mare a fost cel ce a dobândit căprioara şi nici vreun voevod de dinaintea lui,aici se ascunde acelaşi mit hiperboreic al cervideului oprit din alergare,prezent în culturile getice, eline şi hinduse.

Legătura dintre cerb şi voevozii moldoveni a fost sesizată de Romulus Vuia şi Mircea Eliade, care au explicat legenda fondării statului Moldova şi a vânătorii rituale a zimbrului pe seama legendelor hinduse cu privire la vânarea cerbului Sarabha ca ritual de întemeiere statală (3).Pecetea cetăţii Baia,prima capitală a Moldovei avea ca simbol nu zimbrul ci un cerb, iar despre Mihai Viteazul, scrierile epocii afirmă că era nedespărţit de doi cerbi dresaţi care-l însoţeau chiar şi pe câmpul de război (8).Dar nici R.Vuia nici M.Eliade atunci când au făcut trimitere la cerbul Sarabha din îndepărtata Indie pentru a explica legenda fondării Moldovei nu au ştiut că acest simbol era unul funcţional în  mistica getica din sec.4 î.H.,ba mai mult, dinaştii geţi îşi decorau cupele de argint cu cerbul Sarabha (4)

Acest simbol nu poate fi înţeles decât dacă se are în vedere, pe de o parte faptul că Sarabhă este un cerb-pasăre, iar pe de altă parte faptul că există  o legătură cu încărcătură mistică între cervidee şi apa curgătoare.Cerbul Sarabha este un cerb-pasăre, aspect reliefat în decoraţiunile tezaurelor atît prin aripile mult stilizate ale cerbului cît şi prin ghirlanda formată din capete de pasări , un substitut al arborelui lumii în care se odihnesc sufletele păsări în postexistenţă.

Nu întămplător Basarabia se află situată în punctual terminus al curgerii Dunării, cel mai important fluviu european, care înainte de a se vărsa în mare, se desparte în mai multe braţe precum ramificaţiile coarnelor de cerbi, iar unele hărţi,preluănd probabil credinţe astăzi uitate prezintă delta ca un bărbat purtând pe cap o coroană formată din ramificaţiile fluviului în aceasta zonă.

Binomul  curgere-oprire  a servit cândva gândirii anticilor pentru a ilustra moartea, revenirea din moarte a fiinţei şi ieşirea din acest angrenaj perpetuu, iar Dunărea a constituit fundalul, scena de prezentare a unor mituri  ce se desfăşoară după scenarii care au la bază o astfel de gândire religioasă.

Arătăm că în limba sanscrită curgere înseamna SAR iar verbul  ,,a opri ‘’ se traduce prin BAS (5) prin urmare ,,a opri curgerea ‘’ ar trebui să se rostească  ,, bas-sar’’.

Însă, dupa cum arăta M. Eliade,cerbul simboliza in Grecia antică şi am spune la fel in spaţiul mitologic getic, acea renovaţio periodică şi universală şi asta datorită tocmai reînnoirii  periodice a coarnelor sale.

Fluviul repetatelor morţi şi renaşteri devine cerbul care îşi reînnoieşte în fiecare an coarnele, iar in acest caz ,,bas-sar’’ capătă forma  ,,bas-sarabha’’.

Simbolic, el este ceea ce alchimiştii au numit ,,cervus fugitivus’’, spirit şi suflet în acelaşi timp şi nu poate fi prins în alt loc decât acolo unde apele Dunării îşi opresc curgerea,despicându-se precum coarnele unui cerb pentru a se vărsa în mare.

Mai arătăm că printre nenumăratele basme iniţiatice getice,aceste adevărate upanişade în proză se află şi cel intitulat ,,Dunăre Voinicul’’.Eroul nostru, un fel de Făt-Frumos,îl caută pentru a-l răpune pe Tarta-Cot, numit în basm o stârpitură de om, spaima lumii .Iată un scurt citat din basmul amintit,edificator pentru ceea ce ar putea sa însemne acest personaj (6)

,,Intrând ei acolo,dete peste Tarta-cot dormind pe pajiştea cea verde ce era acolo,cu un ulcior la cap şi altul la picioare.Ce vă gândiţi că era în acele urcioare ? Apă vie şi apă moartă !  Dunăre Voinicul,ce-i trăsni lui prin cap, că numai puse mîna şi-i schimbă urcioarele.Puse pe cel de la cap la picioare; iar pe cel de la picioare la cap.”

Sensul ascuns al simbolurilor apă vie şi apă moartă este acela al vieţii şi al morţii şi după cum în basm ulciorul de la cap se poate schimba cu cel de la picioare, tot astfel moartea urmează vieţii şi vieţii îi urmează morţii.Este un cerc pe care hinduşii l-au numit sam sara,iar partea a doua a cuvântului vine tot de la curgere (sar in sanscrita) întregul termen însemnând de fapt omul aflat în suferinţă.

Tarta-cot numit  în basm spaima lumii,deţinătorul celor două ulcioare cu apă este reflectarea în oglindă a curgerii Dunării, iar eroul nostru, numit Dunăre-Voinicul,

semnifică spiritul Dunării care se opune dualităţii ,,când la cap când la picioare,când la                              umbră,când la soare  ’’,cel ce îl răpune pe Tarta-cot,adică  sam-sara,  pentru a putea ieşi din acest angrenaj.În planul simbolurilor asistăm tot la o oprire a curgerii adică bas-sar.

,,A opri’’ este un termen cheie pentru a desemna o stare ultimă în ceea ce priveşte strădaniile de separare a Naturii de Spirit, starea de jivan-mukta sau eliberatul în viaţă şi termenul a fost deseori întrebuinţat în diverse scrieri hinduse ,un exemplu fiind cel din Samkhya-Karika (7)

,,Precum o dansatoare SE OPREŞTE din dans, după ce s-a arătat publicului, tot aşa Natura se opreşte după ce s-a revelat Spiritului  ’’

Şi încă un citat din aceeaşi lucrare de referinţă pentru mistica hindusă care operează cu aceleaşi concepte ca şi mistica getică

,,Am vazut-o,gândeşte unul cu indiferenţă ; ,,am fost văzută ’’ , gândeşte cealaltă care se OPREŞTE ; deşi cei doi rămân uniţi nu mai există motiv pentru  creaţie.

Spiritul şi Natura din Samkhya-Karika sunt una şi aceeaşi cu Toma Dalimoş şi Manea al Câmpului ,aceleaşi elemente de gândire filozofică, doar numele lor diferă.Fata sfioasă ce se retrage după ce a fost văzută, înseamnă oprirea creaţiei,capturarea lui cervus fugitivus, ori, după caz, oprirea curgerii fluviului.

Este acelaşi mecanism de gândire religioasă specifică culturilor getică, hindusă şi elină, care au la bază metosomatoza, sau pasărea migratoare a sufletului.

Sarabha care în limba sanscrită înseamnă literalmente  ,,pasăre ’’, poate fi urmărit pâna în paleolitic şi neolitic, iar acest aspect a fost demonstrat de Maria Gimbutas care a arătat existenţa Zeiţei-Pasăre la proto-geţii de pe teritoriul Romaniei şi cele adiacente.În învăţătura hindusă pasărea-migratoare este pasărea Garuda, vehicolul lui Vishnu,cea care duce şi aduce fiinţa din lumea aceasta în cealaltă lume.Însă eliberarea se produce doar dacă pasărea migratoare se OPREŞTE din această navetă, devenind o BAS-SARABHA.

Acesta este şi sensul episodului prezentat în vede şi purane unde încarnarea lui Shiva ca Sarabeswara se opune lui Vishnu, episod unde iarăşi termenul ,,a opri ’’ este din nou unul cheie.Sarabeswara nu îl anihilează pe Nara-Simha ci doar îl opreşte din mânia distructivă, silindu-l să conştientizeze actiunea sa greşită.

Cerbul trebuie doar capturat nu ucis, pentru că eliberarea se produce pentru cel ce continuă să rămâna în corp, este starea de jivan-mukta, un stadiu pe care-l dobândesc doar marile spirite ale umanităţii, regi şi zei în acelaşi timp.

Capturarea unui Sarabha, în opinia lui M. Eliade,care analizează legendele hinduse cu acest subiect este un rit  ce permite ascensiunea unui conducător de la condiţia de raja la rangul de Suveran Suprem.

Revenim, prin urmare în punctul din care am plecat la începutul acestor rânduri-Dacia ca centru de comanda universală ,acea Dacie Hiperboreana  pe care au arătat-o în scrierile lor N.Densuşianu şi V.Lovinescu.Pe cale de consecinţă dacii au avut un ritual al capturării cerbului-pasăre Sarabha pentru că numai prin acest ritual centrul putea avea un monarh universal, un ritual care-l transforma pe voevodul local în Împăratul lumii.

Sunt trei elemente importante care ne dau dreptul să afirmăm că geţii au dispus de un ritual al capturării unui Sarabha : a.Existenţa unui teritoriu numit Basarabia aflat în preajma vărsării Dunării. b. existenţa cerbului-pasăre Sarabha ca reprezentare pe tezaurele getice din sec. 4 î.H. c.legenda elină a capturării de către Herakles a căprioarei

zeiţei Arthemis, o legendă prehomerică când cultele protogetice şi cele eline devin indistincte şi se contopesc în ceea ce numim civilizaţia  pelasgică.

Legenda  amintită  povesteşte că zeiţa Arthemis se mîniase pe muritori pentru că nu-i mai aducea suficiente jertfe în temple şi ca urmare trimese căprioara cu coarne de aur şi picioare de bronz să facă pagube în livezi şi pe ogoare.Din ordinul lui Euristeu, Herakles plecă să o prindă.Vânătoarea animalului sacru dură un an încheiat, timp în care căprioara alergă până la izvoarele Istrului, in nordul îndepărtat, după care, făcând un salt, a ţâşnit din nou în alergare, pornind spre miazăzi.

În unele scrieri se face trimitere la incercările căprioarei de a scăpa de sub urmărire la hiperborei.În cele din urmă, Herakles, cu o săgeată bine ţintită într-unul din picioare o imobiliză şi o captură vie.

Nu se poate să nu se observe cum pe fondul ieşirii din metosomatoză în cele trei culturi getică, hindusă şi elină funcţioneaza acelaşi mecanism de gândire religioasă, ceea ce face şi mai credibilă teza existenţei unor centre de comandă universale.Mânia zeiţei Arthemis din această legendă este aceeaşi cu mânia lui Vishnu care l-a determinat pe Shiva să se încarneze ca Sarabheswara.Sub aspect mistic cerbul Sarabha getic cel din toreutică joacă acelaşi rol ca şi încarnarea lui Shiva ca  Sarabha , pentru că şi el se opune aspectului vishnuit sugerat prin tripticul pasăre-iepure-peşte din tezaurele getice descoperite pe teritoriul Romaniei şi Bulgariei.Cu menţiunea că Sarabha getic nu arată nici o urma de mânie precum Shiva ori Arthemis, el este blând, este hiperboreic.Culturile diferă în amănunte, fondul rămâne acelaşi.Iată de ce afirmăm că şi geţii au avut un ritual al capturării lui Sarabha, care ar putea fi reconstituit apelînd la izvoarele hinduse şi eline,amintite pâna acum.

Într-o astfel de reconstituire unde îşi are locul pe harta getică teritoriul capturării lui Sarabha sau opririi lui din alergare, numită de cei vechi , după cum am arătat mai sus BAS-SARABHA ?

Conţinutul muncii lui Herakles prevede că urmărirea cervideului a avut loc în două părţi distincte.Într-o primă parte căprioara a alergat în amonte până la izvoarele Istrului, în partea a doua schimbându-şi direcţia  de alergare la vale, ceea ce din motive de logică a simetriei trebuie să deducem că a fost capturată aproape de vărsarea Dunării în mare.Această deducţie este întărită de legenda lui Tezeu despre care se spune că, urmându-l pe Herakles a sosit şi el cu vânători iscusiţi să prindă o cerboaică de aur care,zice-se, păzea gurile Dunării.Mai ştim amănuntul că animalul  sacru, urmărit de Herakles a căutat scăpare la hiperborei, ori hiperboreii s-au aflat numai  în nordul Dunării.
Prin urmare oprirea din alergare, ori capturarea lui Sarabha trebuie să fi avut loc într-o zonă situată geografic între Prut şi Nistru şi la nord de Dunăre.Dacă ne uităm pe hartă acest teritoriu coincide cu Basarabia Veche.

Prin urmare nu cucerirea la 1350  a provinciei de către Alexandru Basarabă a dat numele

de Basarabia, la data respectivă Basarabia exista de mii de ani

Cînd afirmăm acest lucru avem în vedere  elementele expuse pâna acum şi care se cumuleaza

a existat un templu getic vishnuit al apei şi al cerbului continuat pâna în zilele noastre de mînăstirea Căpriana

a existat la geţi o mistică a cerbului Sarabha  ce a ajuns pînă la noi sub forma unor desene  ale tezaurelor datînd din sec 4 î.H.

în cadrul societăţii getice casta Sarabi- Terei cumula regii şi preoţii,un adevăr lăsat scris de Iordanes în Getica

mitologiile antice au utilizat simbolul apei curgătoare şi reînnoirea periodică a coarnelor de cerb pentru a desemna cercul de suferinţă umană viaţă-moarte-renaştere

lingvistic, fie ca vorbim de apa curgătoare-SAR, ori de cerbul Sarabha, verbul  a opri se traduce prin particular BAS, ceea ce ne conduce la formaţiunea Bas-sar sau dupa caz la Bas-Sarabha

a existat în mitologiile getică, elina şi hindusă un scenariu al capturării unui cervideu miraculos  ca o condiţie a obţinerii rangului de Rege al Lumii , el fiind la elini căprioara arthemida iar la geţi şi hinduşi cerbul  Sarabha.

Herakles ca şi Tezeu ce i-a călcat pe urme, au prins acest cervideu  în zona de deltă a Dunării

Toate acestea , ca şi altele asupra cărora spaţiul nu ne permite să zăbovim,au existat aşa cum Basarabia a existat înainte de Homer.
Note bibliografice

1.Vasile Lovinescu-Dacia Hiperboreană, Ed.R  osmarin, pg.71-95 şi celelalte

2.Mitropolitul Nestor Vornicescu-Căpriana-o ctitorie voevodală,revista Magazin istoric

3.Mircea Eliade-De la Zalmoxis la Genghis-Han, Ed.Stiin. şi Encicl.,1990,pg.136-165

4.Gheorghe Şeitan, Legenda dacică a lui Basarabă, Buletin de cultură istorică Tafrali, Tulcea, nr.1-2, 2004

5..Dănila Incze-Dicţionar sanscrit-romîn,Ed.Universităţii Bucureşti,1995, pg.162

6..Petre Ispirescu-Legende sau basmele românilor,Ed.Cartea Românească,1988,vol.1, pg.549

7.Filozofia indiană în texte, Ed.Ştiinţifică, Bucureşti, 1971, pg. 146

8.Miron Scorobete,Dacia edenica,pg.168

GH. ŞEITAN

Anunțuri

Lasă un comentariu so far
Lasă un comentariu



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s