REVISTA ROMÂNĂ DE STUDII ETNOISTORICE


~Constantin Giurginca: „Un Orfeu contemporan“

Se spune că legendarul Orfeu ar fi găsit taina, şi ar fi avut acces la această taină de a înţelege lucrurile care guvernează ordinea cosmică şi legile prin care noi, oamenii, am putea comunica cu această ordine primordială născătoare a universurilor. (Oare nu el a fost singurul muritor care a avut acees să cunoască ordinea Infernului, să coboare în Infern şi să se reîntoarcă între profeţii lumii de atunci?) Orfeu a avut viziunea întrupării armoniei noastre cosmice şi a reintegrării noastre cosmice născocind naiul şi a transcris prin aceste armonii unuversale legile, dharmele geto-dace ale pământului binecuvântat de la Dunăre şi Carpaţi. Aşa pământul geto-dac, prin acest profet şi mag, Orfeu, se înduhovniceşte în veşnicie cu lumina şi sacralitatea, ridicând prin imnurile orfice cântecele „moşilor” noştri către zeul Zalmoxis („moşul nostru totemic”). Aceste imnuri – rămase mai târziu în memoria colectivă anistorică drept cântice bătrâneşti – au devenit hrisoave de rânduire spirituală, morală, religioasă şi socială. Civilizaţia „moşilor” noştri dintâi, civilizaţia pelasgică, s-a întemeiat pe aceste legi sacre, numite belangine, care au dat modelul civilizator pentru tot ce a urmat acestei civilizaţii pe pământul geto-dacic.

Descoperind aceste legi belangine în cântecul nostm bătrânesc, magul de la Tulcea, profesorul Gh. Şeitan, aduce în uitarea şi în rătăcirea noastră acele lumini din depărtări care să ne instaureze într-o vatră mântuitoare a adevăratei noastre geneze şi misiuni testamen-tate nouă de Moşul dintâi.

De ce o cultură orală pelasgică (cântecul bătrânesc, colinda, legendele) vie şi grăitoare şi azi, şi nu o cultură pelasgică scrisă? Modelul daco-get e aproape de cel al culturii sanscrite: dharmele sanscrite (legile, ordinea cosmică) au fost asumate direct prin viu grai şi au circulat astfel ca veritabile evanghelii la acele popoare, până când un înţelept, mag, le-a adunat cândva într-o carte, Yoga-Sutra, devenită carte a înţelepciunii vechii civilizaţii indice. înţeleptul s-a numit Patânjali, adevărat legiuitor al doctrinei Yoga.

Nu trebuie să ne surprindă similitudinile de ordine mistică şi de semantică între preistoria pelasgilor şi preistoria vedelor şi upanişadelor, explicate prin marile migraţii preistorice dinspre vest spre est şi nu invers. De fapt, „dh” se pronunţă dz, iar grafia greco-romană neputând transcrie fonemul pe care nu-l avea în limbă a transcris: Dzarmise-geto-sha prin Zannisegetuza ori Sarmisegetuza. Aşadar numele mitic al cetăţii noastre spirituale dharme (Dzarme), transcris în antichitate Sarmise (Dzarmise), era numele dat de geto-daci patriei lor de origine, grăită cu un dulce diminutiv, cu un alintător diminutiv – Zermiegete – care definea o vatră cultică, locul unde se făcea marea nuntire/trecere a destinului individului cu ordinea cosmică universală, cu reîntregirea noastră cosmică sub lumina protectoare a lui Dzalmoxis, al Moşului nostru spiritual.

Cartea profesorului Şeitan „Zalmoxis în cântecul bătrânesc” dezvăluie calea dezlegării acestor lumini din depărtări şi semne care să ne scoată din uitare. Ochii minţii şi înţelegerea lumii sacre pot descifra straturile încifrării codului originar care se revelează lumii: memoria colectivă îi asigură veşnicia, dar depărtându-se de vatra sacră a simbolurilor, aceasta (memoria colectivă) în timp le-a pierdut cifrul, adică semnificatul.

Arheologia spirituală săvârşită de înţeleptul de la Tulcca în cartea sa ne învaţă din nou descifrarea eposului popular revelân-du-ne semantica lor sacră, belangină. Iată un scurt exemplu în acest sens din cânticul „Toma D’Alimos” (a se citi „Toma a lui Dzalmoşului”), în care anticul „Sarmise” (dharmise) ajunge la noi prin memoria colectivă astfel: „Toţi sunt sârme de volnici / Toţi sunt fugiţi da calici” (Toma D’Alimos), care nu are nici o legătură cu firul de metal, ci înseamnă „lege de voinici”. Domnul profesor Şeitan de aceea e un miracol pentru conştiinţa omului contemporan şi pentru gândirea cercetătorilor aplecată asupra ma-rei civilizaţii pelasge din preistoria noastră. Un daco-get rătăcit pe plaiurile Zeului Moş (Moşului-Dzalmoxis) dezvăluindu-ne atât de firesc şi cu atâta iubire semnele încifrate peste tot în jurul nostru: în cânticele bătrâneşti (adevărate dharme, legi nescrise ale revelării sacrului în profan), în ceramica noastră (blide, oale, urcioare etc), în sculptura în lemn de la stâlpii casei şi din pridvorul casei. în costumul nostru popular, în graiul nostru, în toponimia noastră şi mai ales în riturile noastre.

Cartea magului de la Tulcea se citeşte cu aceeaşi uimire şi fermecătură cu care se citesc „Legendele şi miturile Olimpului” ori „Legendele şi miturile Egiptului antic”. Strădania dânsului este o misiune hărăzită domniei-Sale, fiind ales iniţierii şi condus de destine transtemporale. Cartea este o minune, iar autorul un miracol. 

CONSTANTIN GIURGINCA

Anunțuri