REVISTA ROMÂNĂ DE STUDII ETNOISTORICE


DOCUMENTE VII – George Liviu Teleoaca: „Vechi toponime româneşti pe Valea Barcăului”
Iunie 3, 2007, 11:50 am
Filed under: studii

La nord de Oradea, pe direcţia E-V, traversează graniţa râul Barcău. În lungul lui pornind de la izvoare se întâlnesc atestate documentar [13] ruinele cetăţii Volko (1319), Valcăul de Sus (1294), Valcăul de Jos (1294), Marca (1314), Porţ (1477), Suplacu de Barcău (1291), Balk (1213), Săldăbagiu de Barcău (1406), Bistra (1472), Abram (1291), Markus (1162, azi dispărut), Marghita (1216), Abrămuţ (1334), şi Roşiori (Drug la 1291). Deşi înscrise pe toate hărţile, nimeni, nici cei care se ocupă cu studiul limbii române dar nici cei care se ocupă cu studiul geografiei, nu au observat că denumirile localităţilor de vecinătate Valcău-Balc-Barcău-Porc-Marca, Marghita provin de la hidronim, cu menţiunea că prima denumire a râului Barcău a fost cea de Valcău, pe care o mai pastrează denumirile localităţilor de la izvoare. Denumirile acestor localităţi de vecinătate, prin faptul că au fost deduse unele din altele pun în evidenţă importanţa matricială a cuvântului multimilenar avlake, cu înţelesul de gârlă curgătoare păstrat viu până astăzi de aromâni [12], adică de neamul vlahilor din Macedonia, din Pind, din Tesalia, şi din Albania.

Chiar mai vechi decât perioada consemnării sale în Scrierile Vedice (mileniul II î.Cr.) sub forma mitonimului colectiv Valak-Hilyah [7] sau în Vechiul Testament sub forma antroponimului Balak, împăratul Moabiţlor (Numerii cap. 22-25) şi cu foarte mult înainte de fundarea Romei (753 î.Cr.), cuvântul avlake are o importanţă deosebită, inclusiv, pentru limba latină. Adăpostit în limba mult prea prigoniţilor vlahi de pe plaiurile însorite ale munţilor Macedoniei, Albaniei şi Pindului, acolo unde nimeni nu s-ar aştepta să mai supravieţuiască desăvârşita limbă prebabilonică a eternei civilizaţii pastorale, cuvântul avlake se dovedeşte a fi matrice şi pentru cuvântul lac, prezent atât în limba română cât şi în limba latină. În pofida indignărilor şi a protestelor, care se stârnesc la orice nouă descoperire, descendenţa ca de la întreg la parte avlake→lake→lac se dovedeşte a fi inatacabilă din moment ce varianta latină lacus,us conservă şi semnificţia de şanţ cu apă sau apa curgătoare ca şi cuvântul avlake care, sub forma sa atestată se dovedeşte a fi mai vechi decât cuvântul latin cu peste o mie de ani. Numai, ulterior, prin extensie de sens lacus,us a mai definit şi condceptele de lac, bazin, hârdău, butie etc. Pe de altă parte>>>>> George Liviu Teleoaca

Anunțuri
Comentarii închise la DOCUMENTE VII – George Liviu Teleoaca: „Vechi toponime româneşti pe Valea Barcăului”





Comentariile sunt închise.